Semințele de spanac dau plante cu frunze mari, verzi-închis, cărnoase și gustoase, cu rozete viguroase, potrivite pentru cultura primăvara, toamna sau iarna. Spanacul are perioadă scurtă de vegetație (40-75 zile), rezistă bine la frig, preferă soluri ușoare, umede și asigură recoltă bogată. Frunzele sunt folosite crude în salate, gătite sau congelate, fiind o sursă excelentă de vitamine, minerale și fibre.